
Views: 434
Vineri 4 aprilie 2025 Ordinul Verificatorilor de Proiecte și Experților Tehnici în Construcții vă invită în Iași la cursul: Proiectarea Construcțiilor. Cele mai grave și uzuale erori de proiectare .
Cursul se adresează inginerilor și arhitecților, verificatori de proiecte, auditori energetici, experți tehnici în construcții, diriginți de șantier și responsabili tehnici cu execuția.
Organizăm un curs specializat destinat arhitecților și inginerilor implicați în proiectarea, execuția și verificarea execuției și proiectării construcțiilor. Acest curs se va concentra pe cinci cerințe fundamentale esențiale pentru calitatea și siguranța construcțiilor: securitatea la incendiu, igiena, sănătatea și protecția mediului, siguranța și accesibilitatea în exploatare, protecția împotriva zgomotului și eficiența energetică și izolarea termică. Scopul nostru este să oferim participanților cunoștințele necesare pentru a aplica corect normele și standardele în vigoare, asigurând astfel construcții durabile și sigure.
Vom afla în acest curs care sunt cele mai uzuale erori de proiectare, unele foarte grave, de la cei mai buni experți tehnici și verificatori în construcții.
Este un curs de pregătire profesională continuă ce vă introduce sau clarifică cu privire la principalele elemente de proiectare a clădirilor civile în vederea conformării acestora la cerințe fundamentale.
Cursul are următorul program: 10.00-16.00, curs fizic în Iași.
Prețul cursului: 800 de lei. În cazul în care există mai mulți participanți de la aceeași companie pentru următorii cursanți prețul cursului este de 500 de lei. Număr de locuri: 30.
Lectori la curs: expert tehnic dr. ing. Marius Lulea , verificator de proiecte arh. Emil Roșca.
În urma participării la curs Universitatea Româno-Americană, instituție de învățământ superior acreditată de ARACIS, va elibera adeverință de participare la curs utila pentru specialiștii în construcții atestați sau autorizați specializarile construcții și instalații, toate cerințele fundamentale.